Swing Time

· Grup Editorial Litera
E‑kniha
560
Stránky

Podrobnosti o e‑knize

Două fete metise visează să devină dansatoare, dar numai una, Tracey, are talent. Cealaltă are idei: despre ritm și despre muzica celor de culoare, despre vremurile în care trăiesc și despre ce o face pe o persoană să se simtă cu adevărat liberă. Este o prietenie apropiată, din copilărie, care se termină însă brusc când fetele abia depășiseră vârsta de douăzeci de ani, o prietenie la care nu se vor întoarce niciodată, dar care nu va fi nicicând uitată. Tracey reușește să fie acceptată într-un ansamblu de dans, dar se luptă cu greutățile vieții adulte, în timp ce prietena ei părăsește vechiul cartier, călătorește în lume ca asistentă a unei cântărețe faimoase, Aimee, fiind martoră la viața celor bogați și celebri. Dar când Aimee începe să aibă ambiții filantropice, povestea se mută din Londra în Africa de Vest, unde turiștii din diaspora călătoresc în timp pentru a-și găsi rădăcinile, tinerii își riscă viața pentru a-și construi un viitor diferit, femeile dansează la fel ca Tracey – aceleași răsuciri, aceleași scuturări ale șoldurilor –, iar originile unei inegalități profunde nu sunt o chestiune de istorie îndepărtată, ci un dans actual pe muzica timpului.
Un roman ambițios, exuberant, a cărui acțiune se mută din nord-vestul Londrei în Africa de Vest, scris de autoarea multipremiată a bestsellerurilor Dinți albi și Despre frumusețe.
Două fete metise visează să devină dansatoare, dar numai una, Tracey, are talent. Cealaltă are idei: despre ritm și despre muzica celor de culoare, despre vremurile în care trăiesc și despre ce o face pe o persoană să se simtă cu adevărat liberă. Este o prietenie apropiată, din copilărie, care se...

Zjistit více

Ohodnotit e‑knihu

Sdělte nám, co si myslíte.

Informace o čtení

Telefony a tablety
Nainstalujte si aplikaci Knihy Google Play pro Android a iPad/iPhone. Aplikace se automaticky synchronizuje s vaším účtem a umožní vám číst v režimu online nebo offline, ať jste kdekoliv.
Notebooky a počítače
Audioknihy zakoupené na Google Play můžete poslouchat pomocí webového prohlížeče v počítači.
Čtečky a další zařízení
Pokud chcete číst knihy ve čtečkách elektronických knih, jako např. Kobo, je třeba soubor stáhnout a přenést do zařízení. Při přenášení souborů do podporovaných čteček elektronických knih postupujte podle podrobných pokynů v centru nápovědy.